Subscribe:

Vitamine naturiste pentru copii

Numele Elena

Numele stravechi Helene este explicat de unii prin gr. Heláne = torta, faclie, foc sacru, la sarbatorile numite Heleneia, dedicate zeitei Artemis, iar de altii prin gr. Héle = lumina arzatoare a soarelui, cu presupunerea ca Helena ar fi fost o straveche divinitate indo-europeana a luminii solare. Daca in lumea pagana cea mai faimoasa purtatoare a acestui nume fusese Elena din Troia, in lumea crestina cea mai vestita Elena este mama imparatului Constantin cel Mare (descoperitoarea la Ierusalim a crucii lui Hristos), mutata la Domnul in anul 327. Elena continua sa fie, alaturi de Maria, cel mai raspandit nume femeiesc din lumea crestina. La noi sunt cunoscute forme ca Elina, Ilina, Ileana, Leana, Leanca, Ilinca, Elenca etc., iar ca diminutive: Ilenuta, Ilenus(a), Ilinuta, Lenuta, Lenus(a), Lena, Leni, Lina, Nuta, Nuti, Nutica, Nutisor si altele.
Sf. Elena este cea care a descoperit lemnul crucii pe care a fost rastignit Mintuitorul, a facut importante donatii episcopiilor pentru refacerea bisericilor, dar este cunoscuta si pentru construirea unor noi lacasuri sfinte. Imparatul Constantin si mama sa, Elena, au fost trecuti in rindul sfintilor, datorita eforturilor pentru propasirea crestinismului. In fiecare an, pe 21 mai, crestinii celebreaza una dintre marile sarbatori religioase, Sfintii Imparati Constantin si Elena. Imparatul Constantin cel Mare (306--377) si mama sa, Elena, au fost adevarati ctitori ai Bisericii crestine.